Putul de piatra nr. 1, sector 1, Bucuresti | 0744-305-852

Cele mai întâlnite probleme dentare - partea III

Cu toții știm că multe dureri de dinți și urgențe dentare pot fi evitate cu ușurință doar prin vizite regulate la medicul dentist sau prin adoptarea unor obiceiuri bune de igienă orală. Cu toate acestea, se pot întâmpla bineînţeles şi accidente şi, într-adevăr, ştim că a avea o urgență dentară poate fi în acelaşi timp şi foarte dureros dar și foarte înfricoșător.

Dar care sunt acele cauze ce determină acele problemele frecvente care necesită un drum rapid la medicul dentist? Ei bine, dinţii rupţi sau fisuraţi, dinţii scoşi ca urmare a unor accidente sau abcesele fac parte cu certitudine dintre acele probleme care fac să fie nevoie urgentă de opinia unui medic stomatolog. Şi pentru că am amintit de abcese, trebuie neapărat să detaliem, să oferim câteva informaţii despre principala cauză ce conduce la apariţia acestora. Neglijarea unui dinte cariat duce la inflamarea pulpitei, şi, deoarece se facilitează calea microbilor de a pătrunde pe canalul dentar, apare gangrena pulpara.

Osteomielita sau parodontita sunt numai două dintre afecţiunile ce pot să apară dacă dacă extinderea microbiana nu este oprită la timp. Tratamentul unui abces dentar presupune drenajul puroiului, tratament cu antibiotic şi, în ultimă fază, extracţia dintelui.