Putul de piatra nr. 1, sector 1, Bucuresti | 0744-305-852

Cum ne spălăm corect pe dinţi!

Periajul dinţilor este o activitate curentă, la fel de familiară şi naturală ca spălatul pe faţă ori ca spălatul pe mâini dimineaţa. Dar este oare o activitate făcută aşa cum se cuvine? Pentru că spălatul pe dinţi nu trebuie să fie numai un lucru făcut pentru că aşa trebuie, nu trebuie perceput ca o datorie de care să ne achităm într-un timp foarte scurt, pentru a putea fi împăcaţi ulterior cu gândul, că gata, am facut şi asta. Pentru a avea dinţi sănătoşi, este important cum şi în ce fel ne spălăm pe dinţi de fiecare dată.

Spre exemplu: Voi ştiaţi că un periaj corect durează cel puțin două minute? Am aflat din practică, de la cei care trec pragul cabinetului nostru, că cei mai mulţi nu alocă un timp suficient periajului nici măcar seara, atunci când se presupune că avem timp suficient, darămite dimineaţa, atunci când cei mai mulţi dintre noi suntem pe fugă, grăbiţi de orele la care trebuie să ajungem la serviciu.

Ei bine, noi vă rugăm să nu uitaţi că pentru a peria dinţii într-un mod corect, trebuie să îi periaţi cel puţin 2 minute, folosind mişcări blânde, scurte. Nu trebuie să uitaţi de zonele mai greu accesibile din spate şi să acordaţi o atenţie suplimentară acelor zone unde aveţi făcute anumite lucrări dentare precum plombe, coroane sau implanturi.

Curăţarea completă pe secţiuni se face începând cu sufrafeţele exterioare ale dinţilor de sus, continuându-se cu dinţii inferiori, apoi cu suprafețele interioare ale dinților de sus, apoi dinţii inferiori, repetând mişcările şi pentru măsele. Nu uita să-ţi înlocuieşti periuţa de dinţi o dată la 3 luni de zile şi să foloseşti aţa dentară în special seara, înainte de culcare. De asemenea, nu uita de vizitele periodice la medicul stomatolog! Recomandăm tuturor ca, din când în când, să apeleze cu încredere la medicul stomatolog pentru un periaj profesional!